Dezbatere electorală la Cantemir: tinerii cer candidaților electorali soluții concrete
Posted on: 18 Sep, 2025
Joi, 18 septembrie, în Cantemir s-a desfășurat o dezbatere publică electorală pentru tineri, organizată de Asociația ECOU în cadrul proiectului ProElect. Evenimentul a oferit participanților ocazia de a dialoga direct cu mai mulți candidați la alegerile parlamentare, într-un cadru deschis și echilibrat.
Printre subiectele ridicate de tineri s-au numărat necesitatea interacțiunii periodice dintre aleși și cetățeni și frustrarea legată de promisiunile neîmplinite din campanii anterioare. Unii tineri și-au exprimat neliniștea față de lipsa oportunităților de dezvoltare și au cerut candidaților angajamente clare privind comunicarea cu cetățenii.
Discuțiile au abordat teme precum transparența în activitatea aleșilor, comunicarea cu cetățenii, implicarea tinerilor în viața politică și integritatea proceselor electorale. Candidații și-au prezentat propunerile și au răspuns la întrebări despre modul în care intenționează să se raporteze la nevoile localităților mici și ale comunităților rurale.
Tinerii din Cantemir au subliniat la final că astfel de discuții îi ajută să își formeze o opinie informată, bazată pe argumente și comparații directe, nu pe zvonuri sau mesaje fragmentare din campanie.
Activitatea face parte din proiectul "Vot Conștient, Alegeri Corecte - Educație Electorală pentru tineri prin Teatru și Dialog Civic" al Asociației ECOU, în cadrul proiectului regional ProELECT, care presupune prezentarea a 7 spectacole de teatru social urmate de discuții post-spectacol, precum și 4 dezbateri electorale cu tineri candidați care vor fi transmise live. Activitățile vor fi realizate în parteneriat cu Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu” din Cahul și Centrul Contact.
„ProElect – Promovarea responsabilității în procesele electorale din Parteneriatul estic prin creșterea participării și capacității actorilor civici” este un proiect regional derulat de IREX Europe (operând ca Equal Rights and Independent Media – ERIM) și finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul își propune să se asigure că actorii societății civile din vecinătatea estică sunt implicați, capabili și instruiți în monitorizarea alegerilor și promovarea mecanismelor democratice de răspundere.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației pentru Combaterea Izolării Informaționale "ECOU" și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene.
#ERIM2025
Comments (0)
Post Your Comment